Teatrul este un sistem deschis. Orice definiție este pur conventională și nu reprezintă un adevăr absolut al profesiei. Există un set de termeni pe care noi îi folosim în discuțiile noastre interne, pentru a cuantifica mai ușor anumite aspecte.
Tema: este ceea ce trebuie să facă actorul în scenă. Ea este dată de conceptul pe care îl are actorul și imbracă necesitatea pentru care el se află în scenă (fiindcă actorul nicidoata nu se stă degeaba). Tema e treaba pe care actorul o are de făcut, scopul lui, motivul de existența pe scenă. Un actor întotdeauna are cel puțin o temă, și câteva subteme, care se concretizează în fel și fel de acțiuni, atitudini, etc. O temă aleasă egoist are, în general, un impact mai realist în acțiunile actorului.
Exemplu: Vreau să fim împreună devine: Trebuie să te fac să mă dorești. Subteme posibile: Trebuie să fac rivalul să plece și Trebuie să ajung acasă să scot câinele. E clar care este prioritatea, dar și subtemele se fac simțite și trebuiesc, cumva, rezolvate.
Situația: este contextul general în care se află toată lumea pe scenă, adică locul, momentul zilei, vremea, anul, contextul în totalitatea elementelor care îl compun.
Exemplu: În barul aproape gol, la 1 noaptea, la masă cu persoana pe care o iubesc și persoana rivală, în zilele noastre, la început de toamnă, după ce majoritatea prietenilor au plecat și am rămas noi 3 etc.
Accidentul e un eveniment extern sau intern (atunci îi zicem prag) actorului care produce o modificare semnificativă. Accidentul poate duce la trei rezoluții:
- Actorul își suspendă tema până când rezolvă accidentul și apoi revine asupra ei. Exemplu: Sună un prieten care și-a uitat ghiozdanul când a plecat, actorul se duce să vorbească cu barmanul, rezolvă problema, se întoarce la masa cu cei doi.
- Se adaugă o temă secundară primei teme, ducând la acțiune și contraacțiune. Exemplu: Sună un prieten cu o veste extrem de importantă, actorul trebuie să stea să îl asculte (acțiune), rivalul firtează cu succes persoana iubită, actorul o ia de mână și o mângâie (contraacțiune) în timp ce e la telefon.
- Accidentul schimbă complet macazul și îl face pe actor să aibă altă temă. Exemplu: Sună telefonul, tatăl actorului e în spital, actorul cheamă un taxi si pleacă în grabă.
Am dat exemple de accidente externe. Exemplu de prag: În timpul dialogului, cineva menționează porumb copt. Actorul se pierde în sine: își aduce aminte de o iubire mai veche cu care mânca odată porumb copt. Relația era mai naturală, nu era nevoie să lupte atât de mult. Persoana de față nu merită tot efortul ăsta.
Relația: este felul în care interacționează actorul cu alt actor sau obiect pe care îl investește cu o anumită relevanță pentru îndeplinirea temei. Relația este rar un scop în sine, cât mai degrabă un mijloc pentru rezolvarea temelor. Adesea, relația se vede în cele mai fine detalii.
Exemplu: Din proprie inițiativă, actorul toarnă din berea sa în halba goală a persoanei iubite. Cum toarnă? Îi ridică halba goală și o înclină, ca să nu facă spumă? Toarnă pe furiș? Trântește propria halbă ca să puncteze? Când alege momentul? Toate astea spun ceva.
Conflictul: e mereu prezent pe scenă. Nu există scenă fără conflict. E mare semnal de alarmă pentru actori și regizor dacă el lipsește în vreun punct. Conflictul este atât interior cât și exterior. Actorului i se dezvoltă instinctul de a nu rezolva conflictul instantaneu în cap, ci de a-i reda elementele pe scenă, în timp real.
Exemplu 1: Actorul știe ce relații are cu cei doi, se raportează relativ uniform la fiecare dintre ei.
Exemplu 2: Actorul iubește persoana iubită, dar anumite reacții ale acesteia duc la momente de dispreț. Ele dispar rapid, dar pentru câteva secunde, se văd. Actorul vrea să îndepărteze persoana rivală, dar aceasta menționează ceva de interes pentru actor. Pentru câteva momente, actorul se raportează cu interes. Roagă rivalul să dezvolte subiectul, îl ascultă captivat. Dar apar și gândurile inițiale.